In aceasta dimineata, politistii efectueaza 19 perchezitii domiciliare in Bucuresti si alte 3 judete într-un dosar ce vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de produse sau substanţe toxice folosite in sistemul medical.
”Astăzi, 08.07.2021 Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează 19 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Braşov şi Dâmboviţa într-un dosar ce vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de produse sau substanţe toxice. Din 2017 şi până în prezent, reprezentanţii unei societăţi comerciale ar fi indus în eroare partenerii comerciali cu privire la calitatea produselor livrate (reactivi chimici şi aparate medicale), precum şi faptul că ar deţine, produce şi pune în circulaţie produse şi substanţe toxice folosite în domeniul medical, fără a avea dreptul să desfăşoare astfel de activităţi.
Reactivii chimici vizaţi sunt utilizaţi în analize de laborator, atât în unităţi spitaliceşti de stat, cât şi private, existând suspiciunea că nu indeplinesc condiţiile de conformitate, în ceea ce priveşte termenele de valabilitate şi destinaţia”, se arata intr-un comunicat al Politiei Capitalei.