De câteva zile huruie în mass-media și… pe grupurile organizate de părinți sau elevi pe rețelele de socializare că, maim ult ca sigur, elevii care intră în clasa a V-a în toamna acestui an ar putea da Evaluarea Națională, în 2027, cu totul altfel decât până acum! Mai exact se preconizează un examen complex, cu 6 probe.
Ministerul Educației a pus în consultare publică propunerea ca elevii care sunt, acum, în clasa a IV-a, să fie primii care vor susține Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a, cu șase probe.
Ministerul Educației vrea să modifice Legea Educației Naționale nr 1/2011 prin Ordonanță de Urgență, ca să mai amâne cu 4 ani aplicarea Evaluării Naționale prevăzută de aceasta, precizează edupedu.ro .
În viziunea diriguitorilor învățământului, cele 6 probe aflate în discuție sunt: o probă scrisă la Limba şi Literatura română, o probă scrisă la Limba Maternă, o probă scrisă transdisciplinară la Matematică şi Știinţe, o probă scrisă la o limbă de circulaţie internaţională, o probă practică de utilizare a calculatorului, susţinută în timpul anului și o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale, susţinută în timpul anului.
CAum rămâne de văzut cine și în ce măsură va avea un cuvânt greu de spus în luarea unei decizii. Și… mai cu seamă, cum s eva schimba în bine EDUCAȚIA, ce se va întâmpla BUN și EFICINT în anii care urmează, astfel încât să se creeze condițiile necesare caelevii să poată fi pregătiți ÎN CEL MAI PROFUND SENS, la 14-15 ani,pentru susținerea cu success a unui astfel de examen. Spunem asta pentru că, să fim realiști, de la manuale și prejudecăți, de la lipsuri și… prea adesea viloență în școli, sunt multe, multe de făcut, de schimbat…
Articolul Evaluare Nationala cu 6 probe?! O fi bine, o fi bai?!… Sau schimbare doar de dragul formelor fara fond?! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.